PSIHOLOGIA SI JOCURILE – Jocul joaca si jocul corvoada

PSIHO SI JOCUL

Motto:  „Cand nu mai suntem copii, am murit demult”

Constantin Brancusi

Exista anumite lucruri despre care, cu exceptia artistilor poeti – si nu cred sa existe artist autentic care sa nu aiba o natura poetica -, le sta bine sa se pronunte numai celor care le traiesc si nici acestia nu trebuie sa vorbeasca prea mult despre ele. Din aceasta categorie fac parte jocul si iubirea. Dorinta de a le analiza si intelege s-a asociat frecvent cu teama ca prin aceasta se si destrama o mare parte din farmecul si esenta lor. Jocul si iubirea (este interesant de amintit ca in anumite limbi sunt denumite prin acelasi cuvant) reprezinta poate cele mai grele probe pentru cunoasterea umana.

De ce ?

Ele ne obliga sa alegem intre forme de cunoastere diferite, sa alegem intre cunoasterea obiectiva in care distantarea si diferentierea celui care cunoaste de ceea ce cunoaste si, respectiv, cunoasterea empatica, in care se tinde spre o anumita identificare cu obiectul cunoscut. Admitand ca si in aceasta alegere poate exista o cale de mijloc, atunci jocul si iubirea cer sa practicam ambele forme de cunoastere, dar numai sub semnul armoniei cu  „obiectul”  studiat.

Jocul si iubirea nu sunt posibile fara libertate. „A fi liber de”  si  „a fi liber pentru” – folosind o distinctie realizata de V. Sahleanu – sunt in acelasi timp atat conditii cat si consecinte ale libertatii. Jocul este o realitate atat de generoasa incat a oferit posibilitatea convertirii lui intr-un domeniu serios de studiu, realizat sistematic si uneori cu mijloace si forme ce depasesc jocul si joaca. In acest proces de convertire, jocul isi demonstreaza nu numai generozitatea, ci si vitalitatea. Pentru a intelege jocul, autorii, cel putin in perioadele lor de inspiratie sau in cele care au precedat momentul de inspiratie, de  „insight”, s-au jucat sau au fost intr-o stare ludica.

Un exemplu il constituie celebra lucrare  „Homo ludens”  a lui  Joahan Huizinga. Cum ar fi putut oare fi aceasta carte ceea ce este daca autorul nu si-ar fi permis sa se si joace in procesul elaborarii ei, adica sa aiba momente de detasare si relaxare ? Chiar alegerea unei astfel de teme intr-o lume care uita din ce in ce mai mult ceea ce era jocul, dezvaluie o anumita disponibilitate intelectuala pentru joc si chiar o atitudine ludica.

Cartea lui Huizinga, ca orice creatie de valoare, fie aceasta stiintifica sau artistica, implica in procesul elaborarii ei momente, perioade de atitudine ludica, chiar daca in forma finala a unor astfel de lucrari aceste momente nu sunt prezentate explicit, ci se lasa doar banuite. De fapt, ne aflam in situatia fericita in care lumea este temporar si partial invadata de joc si joaca. Se poate intampla insa ca si lumea jocului sa fie invadata de mentalitati non-ludice.

castel de nisip

In situatia evidenta a multiplicarii tipurilor de jocuri ne intrebam: cresterea nmarului de jocuri duce oare si la cresterea atitudinii ludice ? Cand si cum are loc tranzitia de la joc la non-joc ? Mai mult, realitatea jocurilor deteriorate ne face sa ne intrebam: de ce si cum se trece de la atitudinea si mentalitatea ludica la cea neludica chiar in interiorul jocului ?

Este acest proces reversibil ? Care dintre aceste stari este predominanta ? De ce se diminueaza starea de joaca din unele jocuri ?  Cata joaca este intr-un joc ? Ce se intampla cu atitudinea, mentalitatea si starea ludica intr-o lume evident interesata de performanta si eficienta ? Ce se intampla cu spiritul ludic atat in lumea jocurilor cat si in lumea fara jocuri ?

Intai a fost joaca si apoi s-a nascut jocul. 

Starea si actul de joaca sunt anterioare jocului cu tot cortegiul sau de regului si determinari spatio-temporale. Joaca (atat ca act vizibil cat si ca stare) poate exista in afara si independent de joc. Jocul fara joaca isi pierde esenta (desigur, esenta ludica) si devine doar lupta sau trecere de vreme. Aceasta este ideea pe care vom incerca s-o argumentam si dezvoltam aici.

Pentru a putea exista, jocul are nevoie de un spatiu al lui, de o lume vremelnica, delimitata in cadrul celei obisnuite (poate tocmai pentru a permite iesirea din aceasta) si de niste regului obligatorii si incontestabile (Huizinga). Jocul, spune acelasi autor, „nu are alt scop propriu in afara de el insusi”. Desi spune ca nu va face o analiza psihologica, Huizinga este fortat sa-si sprijine implicit afirmatiile pe teoria motivatiei. Numai activitatile motivate intrinsec (cu recompensa plasata in interiorul si in timpul desfasurarii lor) pot fi scop prin ele insele. Altfel spus, omului ii face placere activitatea insasi si nu doar rezultatul acesteia, cu atat mai putin evaluarea externa si schimbul acestui rezultat pe altceva. Dar dincolo de aceste caracteristici, „orice Joc este in primul rand si mai presus de toate o actiune libera”, sustine Huizinga. El presupune autonomie si este generator de autonomie. In formele lui superioare, jocul are, in conceptia aceluiasi autor, doua functii de baza: o lupta pentru ceva si o exprimare (exibare) a ceva. Desigur, un joc presupune un spatiu delimitat, un set de reguli clare, o stare de libertate fara de care el nu se poate realiza.

parc de joaca

Dar, dincolo de aceasta, esentiala ni se pare a fi pentru joc tocmai starea de joaca. Huizinga trece prea repede de la joaca la joc. Nu orice joc se realizeaza in stare de joaca si nici orice joaca nu se transforma intotdeauna si automat in joc. Jocul este repetabil, chiar daca variantele lui sunt diferite. Starea si actul de joaca sunt irepetabile. Joaca este o activitate autotelica, iar scopul principal al jocului este tocmai de a permite atinerea starii de joaca, a actului si experientei ludice.  De ce ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebie sa vedem mai intai care este ratiunea separarii pentru joc a unui spatiu din lumea reala si a instituirii in acest spatiu a unui set de reguli proprii. Aceasta separare semnifica in primul rand crearea unei lumi aparte, care permite iesirea pentru un timp oarecare din lumea obisnuita, din stereotipurile si constrangerile ei. In acelasi timp, ea poate fi insotita si de o anumita valorizare deosebita a acestei lumi, asa cum se intampla in jocurile magice si in activitatile de tip initiatic pe care le-a analizat Mircea Eliade. Separarea spatiului pentru joc mai are cel putin inca un rol esential si anume, impreuna cu setul de reguli, ea permite ca joaca sa se desfasoare in siguranta. Ea creeaza posibilitatea ca jucatorii sa atinga starea ludica in conditii de siguranta fata de interferentele nedorite venite din afara lumii jocului, iar prin regulile instituite ocroteste aceasta stare de eventuala producere a unor acte nonjoc sau antijoc chiar de catre cei inclusi in joc.

Distanta fenomenologica intre starea de joaca si constrangerile lumii reale poate fi atat de mare incat o cadere brusca din aceasta stare in determinantele lumii obisnuite poate fi deosebit de dureroasa. De aceea, starea de joaca trebuie asigurata, iar aceasta se face de cele mai multe ori prin spatiul si regulile jocului. Aceasta nu inseamna ca starea de joaca nu a existat si nu poate exista inaintea si in afara jocurilor. Poate exista si astfel, dar cu riscuri.

Dupa ce a atins starea ludica si i-a simtit valoarea, omul a inceput sa invete sa o asigure si sa o cultive atat in planul experientei individuale cat si a celei sociale, iar aceasta s-a finalizat in inventarea jocurilor. Jocul asigura joaca, dar el permite si descoperirea unor noi stari si acte ludice. In plan ontogenetic, anterioritatea starii si actelor ludice fata de joc este dovedita de multiple studii de psihologie genetica, ce arata ca joaca este realizata de copil inainte ca acesta sa invete regulile (studiile lui J. Piaget, pentru a ne referi la un clasic, demonstreaza acest raport de anterioritate).

joc de societate

Din aceasta perspectiva, a considera joaca o categorie si o stare marginala si chiar inferioara ni se pare a saraci in mod arbitrar forta creatoare a jocului. Desigur, joaca nu are  „intentionalitatea” jocului, cum spune S. Vieru, dar a spune ca joaca este lipsita de  „adancime”, in raport cu jocul, asa cum considera acelasi autor, este o perspectiva care nu este deschisa fata de potentialul creativ al starii de joaca.

Din punct de vedere ludic, ratiunea de a fi a jocului este aceea de a permite, de a stimula actul si starea de joaca. Cu cat un joc ofera celor care-l practica sa fie mai mult in starea de joaca si sa actioneze mai mult in mod ludic, cu atat el este mai profund, cu atat adancimea lui creatoare este mai mare. Sa ne gandim numai la tipul de jucator de tenis care alege varianta  „eficacitatii” pentru a castiga punctul in dauna variantei ludice care-l satisface si distreaza prin caracterul ei surprinzator, chiar cu riscul pierderii unui punct decisiv.

Starea ludica (joaca) si starea neludica sunt doua moduri de a fi calitativ diferite. Starea ludica poate exista atat in cadrul jocului si acesta este mediul ei specific, dar si in afara acestuia, in cele mai diverse activitati umane. La randul ei, starea neludica poate sa apara atat in cadrul jocului, dar prelungita in acest context ea poate degrada insasi jocul si tot ea poate sa existe in afara lumii jocului. Sansele cele mai mici (aproape nule) de a intalni acte si stari ludice exista in domeniul stapanit de  „corvoada”. Corvoada anihileaza aproape toate posibilitatile vizibile de manifestare libera a individului si il obliga sa actioneze si chiar sa gandeasca sub presiunea unor restrictii drastice. In corvoada, aproape totul devine neplacut, dificil si de cele mai multe ori monoton, fiind dinainte si rigid stabilit de un centru de control exterior jocului si jucatorilor.

Indiscutabil, joaca si jocul au o mare relevanta sociala. Jocul ajuta la socializarea anticipata a copilului. Jocul si joaca reprezinta forme de antrenament social. Teoria rolului nu poate fi conceputa in afara ideii de joc. pentru a intelege aceasta relatie in mod nuantat este absolut necesar sa distingem intre rolurile reproductive (rolurile sociale care au dinainte un scenariu gata pregatit) si rolurile creatoare (acele roluri sociale care au fost create de un actor social in absenta unui scenariu preexistent.

Jocul autentic, jocul care ocroteste si dezvolta acte si mentalitati ludice, ofera omului sansa de a fi in armonie cu el si cu lumea, sansa de a se rezolva situatiile conflictuale in mod uman.